Primesc un mesaj flatant din partea companiei de ”car sharing” la care sunt arondat.
Surpriza a fost imensă și bucuria împachetată frumos. Deși i-am recunoscut de
la distanță noua limbă de lemn, de data asta de sorginte capitalistă, limba
piariștilor de pretutindeni, am fost măgulit ca o domnișoară matură când i se
fac complimente: ”Ai împlinit cinci ani
cu Uber. Îți mulțumim că ajuți pasagerii din București să ajungă în siguranță
la destinație. Trei mii de pasageri ți-au oferit cinci stele, pentru că ești un
șofer excelent. Pasagerii apreciază efortul tău. Ți-ai condus pasagerii pe o distanță de 41 029 km. Asta
înseamnă de 1.02 ori în jurul lumii! Ai
contribuit la conectarea întregii lumi cu orașul tău, ajutând persoanele din 59
de țări să ajungă la destinație. Îți vine să crezi că, împreună, știu să
vorbească 31 de limbi?!”
Îți vine să crezi că m-am lăsat sedus de o asemenea
inepție? Dar, nu numai atât, am început să croșetez în spațiu pe baza celor 31
de limbi vorbite. Ce-or fi aflat pasagerii B-MAX-ului atât de cosmopolit (deși
a ieșit din București doar până-n Ilfov) din partea mea, în nenumăratele ore
petrecute în trafic? Este un deziderat, întâlnit mai ales în orașele lumii
civilizate, că
taximetriștii sau șoferii pe diferite mijloace de transport în comun au nevoie
în exercitarea meseriei lor și de temeinice cunoștințe interdisciplinare ce se
comprimă în profesia unui ghid turistic. Am încercat și eu să mă pun la punct
cu această nouă cerință. Mai ales că, nu o dată, am fost întrebat de turiști ce
se află sau ce a fost în clădirea impozantă pe lângă care tocmai treceam și am
constatat că știu ei mai multe decât mine despre orașul pe care îl parcurg
zilnic. De câteva ori am participat la programul”Cu bastonul prin București” al Asociației Române pentru Cultură,
Educație și Normalitate (ARCEN). Traseele-culturale
măsoară 2 km, durează 2 ore, au 2 povestitori și 8 opriri interactive care
îmbină poveștile vechi, istoria, arhitectura, educația vizuală și anecdotele
din presa veche bucureșteană. Am aflat informații interesante, pagini de
istorie, despre proprietari celebri ai unor construcții uitate, pe lângă care
treceam zilnic fără să le bag în seamă. Am început să văd orașul cu alți ochi,
să discern între stilurile arhitectonice, să cuantific grozăvia comunistă și
cea post-comunistă în domeniul urbanistic. M-am bucurat să împărtășesc și
altora din cunoștințele mele de dată recentă. M-am ferit însă să dau verdicte,
lăsându-i să-și facă o părere personală despre ce văd și aud, în raport cu
bagajul cultural cu care vin de acasă.
În cei cinci ani de când desfășor această activitate (când
or fi trecut așa repede?), dacă e să dau crezare mesajului transmis de
angajator, fără a manipula idei, ci doar persoane, am constatat o creștere sensibilă a numărului
de vizitatori străini, de la an la an. Părere confirmată recent de un tânăr
domn pescuit din trafic. Tocmai returnase o mașină închiriată pentru un cuplu
de turiști, pe care i-a însoțit într-o excursie de o zi pe Valea Prahovei. Am
aflat că acesta este job-ul lui, ghid individual pentru turiștii străini.
‒ Și aveți clienți pentru programele voastre?
‒ Ohhoho! Din ce în ce mai mulți. De multe ori suntem
nevoiți să refuzăm unele solicitări. Nu putem face față, mai ales în sezonul
turistic de vară, când se succed deplasările prin țară. După o astfel de
deplasare avem nevoie de cel puțin o zi de odihnă, atât pentru noi, cât și
pentru calitatea prezentărilor. Și cum nu dorim să facem compromisuri... Avem
trei tururi tematice și în București. Intrați pe site-ul nostru și o să găsiți
informații complete.
Și am intrat. Prezentările incitante mi-au făcut cu
ochiul: ”V-ați imaginat vreodată, mergând
printr-un sat medieval situat chiar în mijlocul unui oraș? Descoperiți Muzeul
Satului din București - o capsulă a timpului în inima unei jungle urbane. Odată
încântat de folclor și de aspectul satului, gustați vinurile tradiționale
românești, brânzeturile și cârnații uscați la un bar de vin local”. Citind aceste
rânduri mi-a fost de ajuns să discern că un grup de tineri entuziaști, unii
dintre ei fără studii de specialitate, pot face mai mult pentru turism decât un
întreg aparat ministerial, încorsetat în eterna și fascinanta Românie, cu
conturul impregnat în frunze de stejar.
Entuziasmul tânărului de lângă mine îl simțeam mai
natural decât orice masterplan de dezvoltare durabilă în arii protejate,
incluse în circuitul turistic. Nu putea să scape întrebărilor mele de fost
jurnalist. Curiozitatea cea mare care-mi dădea ghes era pentru structura etnică
a unor astfel de turiști care sosesc de pe alte meleaguri și-și aleg un
însoțitor profesionist pentru a colinda o capitală a unei țări din estul
Europei. Așa cum mă așteptam, interesul maxim era pentru turul tematic ce avea ca
element de referință perioada comunistă și cuplul Ceaușescu. Dar surpriza de
proporții am avut-o când am aflat că cei mai mulți turiști amatori de astfel de
distracții culturale nu sunt europenii, ci americanii, sosiți în principal cu
croaziere pe Dunăre sau Marea Neagră. Pe locul doi se situează englezii, urmați
la mică distanță de turiștii evrei și cei nemți. Exponenții celor două
categorii de pe urmă sunt și cei mai agreabili. În general sunt persoane în
vârsă, nostalgice, care caută să vadă ce s-a ales de un oraș pe care-l știau de
pe vremea copilăriei petrecute în România. Majoritatea își ascund cu grijă
dezamăgirile, ca un semn al distincției și educației primite aici, dar cu care
au plecat departe de țară pentru a nu se pierde.
***
Deopotrivă turiști sau localnici, români sau străini,
însoțitori în rătăcirile mele literare sau șoferistice, nu-i așa, mai mult sau
mai puțin aventuroase, îmi stârnesc un profund regret că sunt nevoit să trag
B-MAX-ul pe dreapta și să pun punct aici activității cu care v-am obișnuit.
Guvernul a decis să îmbunătățească legislația și să
înăsprească condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un transportator
autorizat de persoane. În atare situație, vor rămâne în piață doar
profesioniștii acestui domeniu, cei care lucrează zi de zi câte
opt-zece-douăsprezece ore, au instalație pe gaz pe mașină și atelier service în
garaj. Acestora le urez multă stăpânire de sine și să reînnoade firele unor
întâmplări ce merită povestite, altfel uitate. Unele dintre ele au haz și
putere de seducție literară.
Ceilalți însă... Amatorii, care nu au altă ambiție decât
să-și suplimenteze, după program, un venit devenit adeseori insuficient sau
nutresc speranța că se pot îmbogăți spiritual din înțelepciunea unei agore
mobile, cum consideră autoturismul propriu, vor fi scoși de pe traseu. Ar
însemna să mai aducă bani de acasă pentru a putea plăti toate licențele și
atestatele necesare, atât pentru mașină cât și pentru șofer. În ceea ce mă privește,
n-aș avea motive să mă lamentez. Au rămas suficiente domenii de activitate unde
să îmi pot exercita amatorismul. Poate cel literar. De ce nu?
B-MAX jurnalul unui uberist - Marius Carbunescu, editia 2019 - eMAG.ro
B-MAX jurnalul unui uberist - Marius Carbunescu, editia 2019 - eMAG.ro
