Cugetarea de luni de Marius Cărbunescu
Vacanța de
schi nautic
Noroc
cu războiul din Golful Persic, că așa mai aflăm și noi una alta. De pildă,
unde-și petrec elevii și profesorii, deopotrivă, vacanța de schi, prin excursii
organizate. Această vacanță s-a dorit, conform proiectului inițial, o
reîntoarcere la natură, un prim contact cu sporturile de iarnă, cu drumețiile
și plimbările, pentru o minte sănătoasă într-un corp viguros. Ăsta era sloganul
când eram eu copil. Și o impulsionare a turismului montan aflat în suferință.
Ba, de câțiva ani, inspectoratele școlare au hotărât ca această vacanță să fie
defalcată pe regiuni, unii la începutul lunii, alții la sfârșit, ca să nu se
bulucească toți copiii în același timp în stațiuni. Anul ăsta am avut și
zăpadă, totul părea perfect. Hotelierii își frecau palmele așteptând grupurile
școlare în vecinătatea pârtiilor amenajate.
Când colo,
aflăm că mai multe școli s-au dus să schieze în Dubai. N-am înțeles dacă au
făcut-o din pasiunea pentru schiul nautic sau preferau să coboare din vârful
dunelor de nisip. Ai să râzi, mi-a zis cineva, dar în Dubai chiar sunt
amenajate pârtii artificiale la mall. Dacă e să fim snobi, măcar să fim până la
capăt. Pe lângă grupul ultramediatizat din Vrancea, pentru care a trebuit să
intervină Ministerul de Externe, ca să poată fi evacuat în regim de urgență cu
o aeronavă special pusă la dispoziția sa, au mai fost și altele. Într-un grup
din Bacău se regăseau vreo nouă elevi și 28 de profesori supraveghetori, adică
trei profesori la un elev. Nărăvași elevii din Bacău, greu de strunit.
Inspectoratul școlar a fost pus la grea încercare pentru că se terminase
vacanța, începuseră cursurile și toată pleiada profesorimii din județ era
blocată în țările golfului. A trebuit să apeleze la suplinitori până se întorc
titularii.
Cazul ăsta
mi-a amintit de o întâmplare petrecută în urmă cu câțiva ani. Era înainte de
pandemie și administram o pensiune lângă aeroportul Otopeni. Sunt sunat de prin
Bistrița că sosește un grup de copii și profesori, cu un microbuz de 20 de
locuri, care își programaseră o excursie la Parlamentul European. M-am speriat,
că nu aveam atâtea spații de cazare disponibile, dar ei călătoreau toată
noaptea și voiau să lase microbuzul
într-un loc supravegheat. Pentru copii m-am învoit. În ziua respectivă, șoferul
microbuzului a dus ”delegația” la aeroport și mă aștepta la 5 dimineața să
parcăm dihania de peste 8 metri ca să nu încurce alte mașini. Am reușit, nu
fără efort să punem măgăoaia în repaus, după care m-am oferit să-l reped cu
mașina mea înapoi la aeroport. Pe drum, l-am întrebat: ”Domnule, cred că v-au
mâncat urechile, să călătoriți atâta drum cu copiii. Nu e obositor?” ”Nu,
deloc. Drumul a fost bun, iar de ăștia mici avem doar șapte. Ceilalți sunt
profesori supraveghetori.”
Când am ajuns
acasă, am desfăcut mai mult din curiozitate cele trei sacoșe ticsite cu revanșa
șoferului de microbuz. Așa îmi promisese la telefon, că se va revanșa cu ceva
bio de la ei din zonă. Nu glumise deloc. Șapte pachețele trase la indigo cu
slană, caș și o sticlă de tărie. Mi-am imaginat ordinul primit de părinții
fiecărui copil care avusese privilegiul să urce în microbuz, să aducă un
pachețel. Nu cred să mai fi rămas nimeni prin cancelarie pentru că profesorii
aveau de supravegheat și pachețelele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu