Cugetarea de luni de Marius Cărbunescu
Criza
demografică
Abia
mai suntem 19 milioane într-o țară în care apogeul de 23 de milioane de
locuitori a fost atins în 1990. Ceaușescu a făcut două lucruri pentru creșterea
populației, de fapt mai multe, dar două au fost esențiale. A închis granițele
și a interzis avorturile, transformând trupul femeii într-o jucărie în mâna
partidului. Mamele eroine, cu 8-10 copii erau mediatizate, date de exemplu.
Bărbații celibatari erau penalizați la salariu. Familiile fără copii, la fel.
N-aveai cum să scapi. În paralel a sărăcit populația și a văduvit-o de cele mai
elementare noțiuni de planificare familială, știindu-se că cei săraci și inculți
toarnă copii la grămadă. Anticoncepționalele circulau doar pe sub mână, erau
aduse din occident clandestin. La țară nici pomeneală de așa ceva.
După programul
de natalitate forțată din epoca ceaușistă, sporul natural s-a dus în cap,
întorcându-se cu mai bine de 60 de ani în urmă, adică în 1964. Atunci a mai
fost atinsă borna de 19 milioane, pe trend crescător. Paradoxal, creșterea
nivelului de trai al populației a avut ca efect și diminuarea natalității.
Familiile care pun pe prim plan cariera și bunăstarea nu se complică să crească
mai mult de unul, hai doi copii, apoi să le asigure o educație, acces la școli
înalte. Complicat. Mai degrabă se învrednicește cel care n-are nici după ce bea
apă și trăiește din alocația copiilor.
Cu cât sunt mai mulți e și alocația mai mare, face un calcul simplu. Dar și
aceștia după ce cresc, sătui se sărăcia de-acasă, iau drumul Occidentului în
căutarea unui trai mai bun.
La nivelul
anului 2025, conform datelor Institutului Național de Statistică, diferența
între nașteri și decese este de peste 100.000 de persoane, în favoarea celor
din urmă. Pe lângă scăderea numărului, o altă consecință negativă este
îmbătrânirea populației. Ce este totuși îmbucurător, că fenomenul depopulării
ca urmare a emigrației s-a mai temperat. Asta nu înseamnă că muncitorii români revin
în țară sau pleacă mai puțini la muncă prin alte părți. Nu, pleacă la fel de
mulți, numai că forța de muncă absorbită din Asia sau Africa reușește să
compenseze cumva plecările. Îndrăznesc totuși să afirm că statisticile nu
reflectă fidel realitatea la acest capitol. Mulți dintre cei care părăsesc țara
nu-și actualizează datele de domiciliu în străinătate, de aceea s-ar putea ca
numărul plecărilor să fie chiar mai mare decât stipulează datele oficiale.
Ce e de făcut?
Problema nu e specifică României. Și în Germania, Cehia, Ungaria, țările
nordice, zone mult mai dezvoltate economic decât noi, se constată aceeași
tendință de îmbătrânire a populației autohtone. La Viena, îmi povestea un amic,
peste 80% din elevii de gimnaziu nu stăpânesc bine limba germană, fiind copii
de emigranți. Programele sociale s-au dovedit ineficiente. Și pe urmă, chiar
dacă statul contribuie financiar la sprijinirea familiilor cu copii, câte din
aceste sume se întorc. Câți din acești copii aleg să rămână în țară? Prea
puțini. Majoritatea pleacă la muncă, cei mai dotați la studii, ba mai sunt și
câte unii care aleg să facă facultatea în România, medicina în speță, și apoi
își iau catrafusele.
De aceea
viitorul nu este al granițelor. Nici al statelor. Viitorul este al oamenilor
liberi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu