Cugetarea de luni de Marius
Cărbunescu
Cine ne educă
adolescenții?
Școala este
depășită de situație. Familia este depășită de situație. De biserică, care în
trecut avea un rol importat, nici nu mai vorbesc. Cine ne educă copiii? De bună
seamă că rețelele sociale. De acolo își iau doza de ură, intoleranță și
frustrare. Acolo se mufează la lumea adulților, la cea mai abjectă interfață a
ei. Fenomenul seamănă oarecum cu migrația de la sat la oraș, cu ocazia
industrializării, dar e cu o treaptă mai periculos. La sat nu puteai face
nelegiuiri căci te știa lumea, te vedea obștea, însă la oraș nu te știa nimeni.
Sociologic se explică de ce ascunderea în anonimat și gloata favorizează
pornirile violente. În armată s-a inventat uniforma cu același scop. În plus,
era mult mai ușor să te asociezi. Copiii cu cheia de gât erau cei mai
vulnerabili. Dar exista școala și lipseau mijloacele de comunicație moderne.
Într-un mediu
online toxic, sunt lăsați asemenea câinilor de pripas să se înhăiteze. Și
atunci fac ravagii. Nu e nevoie să facem investigații ca să vedem câtă ură
mustește pe internet, ascunsă în spatele unor nickname-uri. De la banalele
jigniri, la înjurături și chiar amenințări cu moartea. Oameni cu care nu ai
avut de a face în viața ta își permit să te tragă la răspundere într-un mod
grobian pentru convingerile politice, pentru apartenența la o minoritate
sexuală sau etnică. Copiii sunt acolo, în rândul întâi, văd și-și însușesc.
Înjurăturile îi emancipează, amenințările le validează stima de sine. Pentru ei
pojghița dintre virtual și real e subțire. E mult mai ușor de trecut la fapte.
Mai ales când găsesc afinități în rândul prietenilor educați la sistemul
acelorași valori.
În Timiș, trei
adolescenți cu vârste între 13 și 15 ani l-au ucis pe un al patrulea,
premeditându-și fapta. Asemenea unor criminali în serie, au căutat să-și
ascundă urmele. În Mureș, balada s-a scris altfel, au tăbărât asupra unui
taximetrist să-i fure mașina și banii. Același număr fatidic și aceleași
vârste. Ulterior, în urma cercetărilor, încadrarea faptei a fost schimbată din
tâlhărie în tentativă de omor. Tinerii de 13 ani nici măcar nu pot fi puși sub
acuzare, datorită vârstei, atât de neputincios este brațul justiției. Aceste
două exemple sunt doar vârful aisbergului. În spatele lor, delicvența juvenilă
construiește o piramidă cu multe laturi.
Au apărut și
inițiativele civice, ca de obicei, postfactum. Trebuie să avem femei ucise,
copii care ucid, ca să ne ducă mintea la schimbarea legii. Aceste cazuri nu au
apărut din neant, se sprijină pe o sumedenie de tentative și alte violențe. De
ce nu ne-am trezit atunci în conștiință, la primul caz? În fine, se propune
scăderea vârstei de la care copilul poate răspunde pentru faptele sale la 13
ani. De asemenea, limitarea accesului pe rețelele sociale a persoanelor cu
vârste de până în 15 ani. În paralel, există o inițiativă ca spațiul online să
fie definit ca spațiu public și în consecință toate persoanele lezate să poată
sesiza instanțele la fel cum s-ar întâmpla dacă se deplasează pe stradă și
primesc injurii. De ce nu? Insulta, calomnia, amenințările, șantajul de orice
fel sunt definite de Codul Penal, producând efecte și în mediul virtual. Mamă,
ce ar curge procesele. Cineva spunea că s-ar bloca instanțele la câte dejecții
există pe Facebook.
Pe de altă parte, responsabilitatea rețelelor sociale trebuie avută și ea în vedere de legiuitor. Mesajele cu conținut trivial pot fi blocate foarte ușor. În epoca inteligenței artificiale nu mai poți păcăli internetul cu o literă lipsă sau un asterisc. La abateri repetate se poate merge până la închiderea conturilor. Trolli să mai poftească pe la noi. Jap! Dacă nu, amenzi tată, că rețelele au de unde plăti. Cine nu și-ar dori asanarea mediului în care trăim, fie el real sau virtual? Că suntem intoxicați zi de zi de acest mediu toxic, nu ne mai mirăm. Dar acum am început să și murim. Trebuie făcut ceva.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu