Cine ne educă adolescenții?

Cugetarea de luni de Marius Cărbunescu

Cine ne educă adolescenții?

Școala este depășită de situație. Familia este depășită de situație. De biserică, care în trecut avea un rol importat, nici nu mai vorbesc. Cine ne educă copiii? De bună seamă că rețelele sociale. De acolo își iau doza de ură, intoleranță și frustrare. Acolo se mufează la lumea adulților, la cea mai abjectă interfață a ei. Fenomenul seamănă oarecum cu migrația de la sat la oraș, cu ocazia industrializării, dar e cu o treaptă mai periculos. La sat nu puteai face nelegiuiri căci te știa lumea, te vedea obștea, însă la oraș nu te știa nimeni. Sociologic se explică de ce ascunderea în anonimat și gloata favorizează pornirile violente. În armată s-a inventat uniforma cu același scop. În plus, era mult mai ușor să te asociezi. Copiii cu cheia de gât erau cei mai vulnerabili. Dar exista școala și lipseau mijloacele de comunicație moderne.

Într-un mediu online toxic, sunt lăsați asemenea câinilor de pripas să se înhăiteze. Și atunci fac ravagii. Nu e nevoie să facem investigații ca să vedem câtă ură mustește pe internet, ascunsă în spatele unor nickname-uri. De la banalele jigniri, la înjurături și chiar amenințări cu moartea. Oameni cu care nu ai avut de a face în viața ta își permit să te tragă la răspundere într-un mod grobian pentru convingerile politice, pentru apartenența la o minoritate sexuală sau etnică. Copiii sunt acolo, în rândul întâi, văd și-și însușesc. Înjurăturile îi emancipează, amenințările le validează stima de sine. Pentru ei pojghița dintre virtual și real e subțire. E mult mai ușor de trecut la fapte. Mai ales când găsesc afinități în rândul prietenilor educați la sistemul acelorași valori.

În Timiș, trei adolescenți cu vârste între 13 și 15 ani l-au ucis pe un al patrulea, premeditându-și fapta. Asemenea unor criminali în serie, au căutat să-și ascundă urmele. În Mureș, balada s-a scris altfel, au tăbărât asupra unui taximetrist să-i fure mașina și banii. Același număr fatidic și aceleași vârste. Ulterior, în urma cercetărilor, încadrarea faptei a fost schimbată din tâlhărie în tentativă de omor. Tinerii de 13 ani nici măcar nu pot fi puși sub acuzare, datorită vârstei, atât de neputincios este brațul justiției. Aceste două exemple sunt doar vârful aisbergului. În spatele lor, delicvența juvenilă construiește o piramidă cu multe laturi.

Au apărut și inițiativele civice, ca de obicei, postfactum. Trebuie să avem femei ucise, copii care ucid, ca să ne ducă mintea la schimbarea legii. Aceste cazuri nu au apărut din neant, se sprijină pe o sumedenie de tentative și alte violențe. De ce nu ne-am trezit atunci în conștiință, la primul caz? În fine, se propune scăderea vârstei de la care copilul poate răspunde pentru faptele sale la 13 ani. De asemenea, limitarea accesului pe rețelele sociale a persoanelor cu vârste de până în 15 ani. În paralel, există o inițiativă ca spațiul online să fie definit ca spațiu public și în consecință toate persoanele lezate să poată sesiza instanțele la fel cum s-ar întâmpla dacă se deplasează pe stradă și primesc injurii. De ce nu? Insulta, calomnia, amenințările, șantajul de orice fel sunt definite de Codul Penal, producând efecte și în mediul virtual. Mamă, ce ar curge procesele. Cineva spunea că s-ar bloca instanțele la câte dejecții există pe Facebook.

Pe de altă parte, responsabilitatea rețelelor sociale trebuie avută și ea în vedere de legiuitor. Mesajele cu conținut trivial pot fi blocate foarte ușor. În epoca inteligenței artificiale nu mai poți păcăli internetul cu o literă lipsă sau un asterisc. La abateri repetate se poate merge până la închiderea conturilor. Trolli să mai poftească pe la noi. Jap! Dacă nu, amenzi tată, că rețelele au de unde plăti. Cine nu și-ar dori asanarea mediului în care trăim, fie el real sau virtual? Că suntem intoxicați zi de zi de acest mediu toxic, nu ne mai mirăm. Dar acum am început să și murim. Trebuie făcut ceva.