CITITOR VERSUS JURNALIST

 În primii ani de presă liberă, studenților la facultatea de jurnalism li se inocula ideea că tot ce este ieșit din comun atrage, în detrimentul faptului cotidian. ”Dacă un câine mușcă un om nu este o știre dar invers avem ceva senzațional” susțineau profesorii noștri dezbrăcați de curând de haina manifestului programatic al ”organului de partid și de stat”.

Acest principiu, corect în epoca clasică a presei, a fost exacerbat odată cu dezvoltarea internetului și creșterea ”social media” în preferințele cititorilor. Acuratețea cu care se numără ”bob cu bob” fiecare consumator de titluri din mediul on line a produs un deserviciu presei. Am ajuns la paradoxuri greu de închipuit pentru părinții sau bunicii noștri: știri cu titluri bombastice dar lipsite de conținut, evenimente fabricate acolo unde, de fapt, nu există. 
În anii ”90, titlul și primul paragraf conțineau ce e mai important într-o știre. Acum este exact pe dos. Sarcina editorilor este ca titlul să fie cât mai departe de conținut! Cel puțin așa se înțelege răsfoind presa on-line. În plus, mai mult ca niciodată suntem înconjurați de intoxicări, știri din capul locului falsificate, neverosimile. O strălucită tehnică de manipulare se bazează pe ”împachetarea” într-un articol a informațiilor false laolaltă cu informații adevărate, îndeobște cunoscute. Jumatati de adevar sunt imbinate iscusit cu jumatati de minciuna. În acest fel, cititorul având în background informațiile adevărate, transferă certitudinea de adevăr asupra întregului articol, și-l însușește și-l răspândește. În ultimul timp manipularea nici nu mai respectă această regulă, falsul e grosier, fără urmă de adevăr. În schimb, te copleșește prin număr, prin avalanșa de astfel de lături. Vorba ceea: ”nu avem calitate, dar avem cantitate!”. Iar o minciună sfruntată repetată la nesfârșit capătă poleială de adevăr. 
Dacă cineva ar avea curiozitatea să facă o statistică, probabil ar observa că 50% din știrile care circulă în mediul on-line sunt false, iar alte 30% păcătuiesc prin omisiune, oferind doar acea părticică de adevăr care este pusă în slujba unor interese meschine, politice, economice, de pr. Și atunci cum să navigăm pe internet în aceste ape tulburi, și totuși să ne luăm doza zilnică de informații adevărate? Pe vremuri, manualele de jurnalism insistau pe ideea că un gazetar trebuie să respecte o conduită de onoare și să verifice o informație din trei surse înainte de a o publica. Acum, când prin explozia ”social media”, practic oricine poate să răspândească o știre, călcând în picioare orice deontologie profesională, când avem site-uri care și-au făcut o ”reputație” din răspândirea de minciuni, când însuși vremelnicul de la Casa Albă a beneficiat de pe urma unui astfel de site românesc, când avem platforme întregi on-line afiliate propagandei unor interese străine în România, cred că singura șansă este tocmai transformarea cititorului în jurnalist. Jurnalist de investigații care să-și verifice informațiile din trei surse și astfel să respecte el acea conduită profesională.

Pentru că altfel, dacă avem pretenția ca presa să devină o Academie iar jurnaliștii, formatori de opinie, pierdem lupta cu realitatea. Presa este oglinda societății, reflectă dorințele și așteptările noastre. Cititorilor, la fel ca alegătorilor în politică, li se oferă ce doresc și ce merită. Nu sunt lipsiți de responsabilități. Iar din această perspectivă, vânătoarea de like-uri din mediul on-line nu reprezintă decât o notă de subsol.