IV
Sâmbătă la prânz. O zi liniștită pe străzile Bucureștiului.
Ideal pentru o plimbare cu mașina, dacă se ivește vreun pasager mai puțin grăbit.
Sunt ca la pescuit, aștept. Aplicația caută, caută. Milioane de fire nevăzute
leagă orașul, locuitorii săi, asfaltul, mașinile, gropile din asfalt, acolo
unde sunt evidențiate de alți șoferi vigilenți, cu un simplu click pe ecran, și
totul se petrece într-o minusculă carcasă de telefon. Nu e minunată tehnologia
asta cu conexiunile ei uimitoare! Nu suntem cu toții victimele și, în același
timp, la o privire mai atentă, adevărații beneficiari ai mobilității urbane?
Multiplele gadget-uri pe care le avem la dispoziție ne simplifică atât de mult
existența încât timpul se dilată necontenit.
Sunt trezit din reverie de un piuit scurt. Gata, pornesc
spre noul punct de preluare. Ajung. Se urcă un bărbat atletic, într-o ținută
sport, cu un rucsăcel în spinare, pregătit parcă pentru o tură la pas mărunt
prin Parcul Herăstrău. Nici prin gând nu mi-ar fi trecut că sub o astfel de
înfățișare se poate ascunde un distins politician dâmbovițean, membru al
parlamentului. Aș fi rămas, poate, și astăzi un ignorant în arta discursului
politic (și a bucătăriei interne din spatele preparării acestuia) dacă omul
nostru n-ar fi decis să-și pună în operă strategia de partid în chiar acel
modest mijloc de locomoție la volanul căruia mă aflam. Și cum se putea justifica mai bine un astfel
de demers, decât prin a-și suna șeful de partid pentru o scurtă consiliere în
organizarea cadrelor din subordine. Discuția începe abrupt, direct la chestiune,
cum numai în particular oamenii politici știu să se exprime:
‒ Alo! Despre întâlnirea de adineauri voiam să schimbăm
două vorbe. Poți
vorbi? Nu, am plecat. Eu nu mi-aș asocia numele cu domnul care ne-a fost
prezentat astăzi. În p..a mea, e o persoană controversată, are și câteva
bube... Sincer, nu văd cum ar putea ajuta partidul în acest moment. Și nici pe
viitor... Părerea mea este asta: lasă-l să dea lozul că vedem noi apoi cum
scăpăm de el. Dacă asta te macină. Apoi, opiniile lui. Ai văzut... Ți s-a părut
ceva interesant în tot ce-a susținut? Sunt chestii deja fumate. Nouă ne trebuie
o strategie coerentă de care să ne ținem... Bine. Atunci, îl aburești tu cu
profeții savante despre ”schimbările
climatice” în politica românească? Că orice decizie luată acum, în pripă,
se va întoarce împotriva noastră, că nu e momentul, să mai așteptăm, rahaturi
din astea... Dacă vrei, îi spun eu, nu mă deranjează, am talent la îmbrobodit. Deci,
rămîne așa? OK. Asta am lămurit-o. Altceva? Aaa! era să uit. Vezi că doamna de care cu toții ne ferim
(Aferim!) e încă supărată. Da, nu se împacă așa ușor cu statutul de rezervă, e
înțepată rău. Are impresia că noi o ardem în partid fără știrea ta, și nu e
deloc așa. Tu știi bine. Ba din contră… Hmm! Mai bine nu comentez. Dacă e vorba
de război, mie îmi place să atac primul, să fiu ofensiv. De obicei, încep
discuția cu un cap în gură în astfel de situații...
Întradevăr, problemele organizatorice în partid nu
sufereau amânare, trebuiau abordate și rezolvate urgent, încât nu pot decât să
mă fericesc că bancheta mașinii a putut oferi un cadru propice luării unor
decizii atât de importante pentru eșichierul nostru politic. Dar ce mă bucură
și mai mult este reacția domnului deputat, care a considerat de cuviință să-și
menajeze alegătorii de astă dată, în expozeul domniei sale, preferând să se
ocupe în primul rând de colegii de partid. Altfel, noi cei cu votul, am fi fost
siliți la o continuă defensivă. Am fi riscat capete în gură, evident metaforice,
din partea unui ins care-și sprijină argumentația pe figuri de stil cu
greutate.
Totuși, trebuie să recunoaștem, importantul meu client s-a
dovedit a fi un mic și neajutorat copil pe lângă un alt ales al neamului. Acesta
își făcuse deja un titlu de glorie din declarația că păstrează acasă, la loc de
cinste, o mitralieră. Pe care n-ar ezita să o folosească dacă situația o va
cere.
B-MAX jurnalul unui uberist - Marius Carbunescu, editia 2019 - eMAG.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu